Noul sezon de Liga 1 va debuta în forță, în intervalul 14-17 iulie, cu o primă etapă care programează două meciuri de foc pe axa București – Craiova, cu o rivalitate intrată deja în istoria fotbalului românesc și care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Betano a stabilit deja cotele pentru prima etapă a sezonului, după cum vom vedea mai jos.
Pe Betano se poate paria până pe 10 iulie și pe câștigătoarea noii ediții de campionat. Intrați aici pentru a vedea cotele antepost pentru Liga 1.
Dinamo București – Universitatea Craiova 3.45 (1) – 3.15 (X) – 2.27 (2)
Revenită în prima ligă după un sezon petrecut la matineu, Dinamo se ia la trântă în prima etapă cu una dintre favoritele la câștigarea campionatului. Universitatea Craiova a ratat participarea în cupele europene sezonul următor, dar planurile sunt mari în Bănie pentru noul campionat. Repatrierea lui Alexandru Mitriță îi încurajează pe cei sânge alb-albastru să viseze la obținerea mult râvnitului campionat.
FCU Craiova 1948 – FCSB 3.25 (1) – 3.15 (X) 2.35 (2)
Vicecampioana FCSB începe noul sezon în deplasare contra echipei lui Adrian Mititelu. FCU Craiova a încheiat pe primul loc în playout și a jucat finala cu CFR Cluj pentru ultimul loc în cupele europene. Oltenii au început pregătirea noului sezon cu un nou antrenor, dar după 18 zile portughezul adus să-l înlocuiască pe eternul Nicolo Napoli a plecat din Bănie.
CFR Cluj – Politehnica Iași 1.45 (1) – 4.10 (X) – 8.50 (2)
După cinci sezoane în care a dominat campionatul, CFR Cluj a tremurat pentru prezența în cupele europene. Un loc în Conference League obținut cu emoții și un nou drum pentru ardeleni după despărțirea de Dan Petrescu. Italianul Andrea Mandorlini are misiunea de a duce echipa în grupe, dar și de a reveni pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în Liga 1. Un campionat unde Politehnica Iași revine din postură de câștigătoare a eșalonului secund cu Leo Grozavu pe bancă.
Petrolul Ploiești – Universitatea Cluj 2.50 (1) – 3.10 (X) – 3.05 (2)
Două dintre echipele de tradiție ale fotbalului românesc se înfruntă de asemenea în această primă etapă. U Cluj a avut un sezon de Liga 1 neașteptat de bun cu Ioan Ovidiu Sabău pe bancă. ”Moțul” a condus echipa până în finala Cupei României Betano, după care a făcut un pas în spate. Sezonul trecut au fost trei meciuri între Petrolul și ”U” Cluj, toate trei de NG (doar o echipă marcând). Petrolul s-a impus în ambele meciuri din sezonul regular, cu 1-0 în deplasare și 2-0 pe teren propriu, Șepcile Roșii luându-și revanșa în playout, cu 2-0 la Ploiești.
Rapid – Sepsi 2.05 (1) – 3.15 (X) – 4.10 (2)
Rapid tocmai a sărbătorit centenarul și ambițiile ating cote maxime în Giulești pentru noul sezon. După o prezență în playoff noul acționar majoritar din Grant a stabilit ca țintă câștigarea campionatului, majorarea bugetului pentru transferuri obligând echipa lui Adrian Mutu să lupte pentru prima treaptă a podiumului. Sezonul debutează cu un meci complicat pentru giuleșteni contra celor de la Sepsi, echipă care a câștigat Cupa României Betano și care la ora partidei din Grant va fi avut deja un meci oficial, Supercupa cu Farul. Sezonul trecut au fost patru confruntări, cu două victorii pentru Rapid, un succes în dreptul covăsnenilor și o remiză albă în playoff. Sepsi n-a câștigat niciodată pe terenul giuleștenilor.
Hermannstadt – Farul 3.30 (1) – 3.10 (X) – 2.35 (2)
Campioana Farul începe cursa de apărarea a titlului pe terenul unde în sezonul recent încheiat a suferit cea mai categorică înfrângere, 0-4 cu Hermannstadt chiar la inaugurarea noului stadion din Sibiu. Până la ora meciului din prima etapă a campionatului echipa lui Gheorghe Hagi va fi disputat deja două meciuri oficiale, Supercupa României cu Sepsi și manșa tur a dublei cu Sheriff Tiraspol din primul tur preliminar al Ligii Campionilor.
Oțelul Galați – UTA 2.90 (1) – 2.92 (X) – 2.75 (2)
După o așteptare de opt ani în care a trecut prin toate ligile inferioare Oțelul Galați revine în Liga 1. O promovare directă obținută de pe locul al treilea în eșalonul secund, cei de la CSA Steaua (locul 2) neavând dreptul de evolua în prima ligă. La Galați vine în prima etapă UTA, o echipă care a fost nevoită să dispute o dublă manșă de baraj cu Gloria Buzău pentru a rămâne în Liga 1. O victorie au obținut arădenii în ultimele 14 meciuri de campionat disputate în deplasare.
FC Voluntari – FC Botoșani 2.20 (1) – 3.05 (X) – 3.70 (2)
Despărțite de doar două puncte la finalul sezonului regular din sezonul precedent, FC Voluntari și FC Botoșani încep noul campionat cu un meci deschis oricărui rezultat. În ultimele trei meciuri directe n-a fost nicio remiză, iar ilfovenii s-au impus în ultimele două dispute fără gol primit. Ultimele cinci meciuri disputate la Voluntari au adus o victorie pentru gazde, trei succese ale oaspeților și o remiză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER